2017 este anul când dispozitivele mobile întrec desktopul ca număr de accesări de Black Friday, 52% dintre vizitatori preferând varianta de mobile (față de 47% în 2016), relevă datelle retailerului online CEL.ro.
De Black Friday, retailerul emag anunță că a fost accesat online de peste 470.000 de vizitatori în vârful de trafic și că până la ora 09.00 a avut 2,1 milioane accesări, acesta fiind cel mai ridicat nivel din istoria evenimentului.
Românii au efectuat de Black Friday 40.000 de tranzacții în valoare de 31 milioane lei, cu 460% mai mult decât anul trecut, potrivit datelor publicate la ora 8:40 de operatorul de plăți PayU România.
Valoarea totală a comenzilor înregistrată de Black Friday de cel mai mare retailer din România, eMag, era de 125,4 milioane de lei (27 milioane euro), la ora 8:15, la o oră și jumătate de la începerea evenimentului, fiind vândute deja 100 de automobile și motociclete, potrivit informațiilor afișate de retailer.
Cele două produse pe care eMag, cel mai mare retailer local online, le-a folosit în campania promoțională pentru a atrage asupra sa atenția clienților, respectiv un televizor cu diagonala de 81 cm la prețul de 399 lei (reducere 55%) și un laptop cu 499 lei (reducere 50%), au fost epuizate în numai câteva secunde, retailerul anunțând anterior că are 1.000, respectiv 500 din aceste două produse la promoție.
Retailerii online au anunțat reducerile pe care le vor aplica de Black Friday 2017, perioadă când vânzările pot depăși nivelul atins într-o lună sau chiar mai mult. De la frigidere, televizoare, telefoane inteligente, laptopuri și alte produse electroIT până la produse naturiste și pentru îngrijirea copiilor, de la bijuterii și parfumuri până la proprietăți imobiliare, aur, mașini, servicii medicale, vouchere Tarom și mobilier, unelte pentru meșteri, reducerile pot ajunge în unele cazuri și la 90%, potrivit datelor anunțate de companii și centralizate de Profit.ro, care au fost prezentate încă de ieri
eMag, cel mai mare retailer online din România, a făcut publice 10 dintre produsele care vor fi puse la vânzare vineri, de Black Friday, care vor putea fi cumpărate la preț special, printre acestea fiind telefonul mobil Samsung Galaxy S7 la un preț de 1.500 de lei, combina frigorifică Arctic la 600 de lei sau consola Microsoft Xbox One Slim la 600 de lei.
Retailerul elefant.ro va da startul cumpărăturilor de Black Friday în ziua de 16 noiembrie 2017, iar cumpărătorii pot să achiziționeze produse cu reduceri de până la 90%.
Vodafone România anunță că în perioada 16-19 noiembrie 2017, de Black Friday, va avea reduceri la toate smartphone-urile din portofoliu, precum și la tablete, accesorii și abonamente, reduceri ce ajung până la 100% pentru telefoane, până la 50% pentru accesorii și până la 25% la tablete.
Magazinul online de ceasuri WatchShop.ro oferă clienților la ediția din acest an a Black Friday peste 1.200 de modele de ceasuri cu reduceri de până la 75% la ceasuri originale aparținând unor mărci celebre, precum Fossil, Seiko, Festina, Orient, Tissot, Casio, Citizen, Swatch, Suunto, Sekonda, Accurist și altele.
Magazinul online CEL.ro și-a propus să vândă pe 17 noiembrie, de Black Friday, 200.000 de produse și să încaseze 50 de milioane lei.
Aproape trei sferturi (71%) dintre românii din mediul urban intențiionează să cumpere produse de Black Friday în acest an, iar 44% dintre aceștia au în plan să plătească online achizițiile făcute, potrivit unui studiu efectuat de platforma online iVox, la solicitarea companiei clujene Blugento, specializată în furnizarea de soluții de e-commerce.
eMAG, cel mai mare jucător online local, a anunțat că va vinde de Black Friday mai multe produse speciale, printre acestea aflându-se, în premieră, vouchere de călătorie Tarom, bilete la evenimente sau abonamente Digi Mobil.
Un studiu recent arată că 48% dintre participanți intenționează să își cumpere un produs de Black Friday 2017, în timp ce 38% vor cumpăra doar dacă vor găsi prețuri cu adevărat mai mici decât în timpul anului. În acest context, tot mai multe firme anunță că vor avea oferte speciale de Black Friday.
Falcon Electronics, unul dintre jucătorii de pe piața echipamentelor de electronice auto din România, va organiza campania de Black Friday în perioada 13-19 noiembrie 2017, anunțând cumpărătorii că vor putea să achiziționeze produse electronice pentru mașină și diverse alte gadget-uri cu reduceri cuprinse între 25% și 90%.
Reducerile de Black Friday vor fi monitorizate de Consiliul Concurenței, a anunțat președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, care a explicat că se va urmări dacă ofertele sunt reale, iar imediat după Black Friday, Consiliul va face public un raport cu privire la comerțul electronic.
Fashion Days a pregătit pentru Black Friday 1 milion de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, cosmetice și home & deco, cu discounturi care vor ajunge până la 90%.
Conform estimărilor specialiștilor din domeniu, vânzările de Black Friday din România vor atinge sau chiar depăși pragul de 170 de milioane de euro în acest an.
Retailerul evoMAG organizează Black Friday și pentru companii în perioada 7-14 noiembrie, acestea putând beneficia, pe lângă discounturi semnificative la echipamente electronice, și de servicii personalizitate și gratuite.
Un studiu recent arată că 48% dintre participanți intenționează să își cumpere un produs de Black Friday 2017, în timp ce 38% vor cumpăra doar dacă vor găsi prețuri cu adevărat mai mici decât în timpul anului.
Black Friday a început de astăzi, Flanco grăbindu-se să ia startul și anunțând reduceri de până la 80% la peste 385.000 de produse în cele 123 de magazine și online pe care le deține. Noi retaileri își vor anunța ofertele în următoarele zile.
eMag a anunțat data pentru Black Friday din acest an, cel mai are retailer online din România urmând a avea peste 2.000.000 de produse în ofertă.